21 de ani și-o carieră faină. Pentru Alexandra, ,,nu pot” nu există

21 de ani și-o carieră faină. Pentru Alexandra, ,,nu pot” nu există

Alexandra Hurducaș are 21 de ani și e acolo unde sunt și toate evenimentele faine din Cluj-Napoca, nu doar ca să se distreze, ci să muncească. Asta pentru că, deși nu a terminat facultatea, și-a dat seama că experiența în domeniu va înclina balanța în final. Lucrează într-o agenție de comunicare, a colaborat mai bine de un an cu platforma ClujLife, are un blog, spune că bea mai din când în când cafeaua la birou cu diverse vedete, mai vechi sau mai noi, i-a intervievat pe Faithless, Martin Garrix, Grasu XXL la Untold 2016 și a avut grijă ca trupa The Parov Stelar să se simtă ca acasă la Electric Castle 2015.

Se autodefinește ca fiind ambițioasă, răbdătoare, altruistă, dar și ușor de îndepărtat. Detestă să facă alegeri, mai ales între două lucruri care îi plac la fel de mult, iubește politica, dar se ține departe de ea, o întristează lipsa de comunicare și limitările dintre oameni, iar timpul e cel mai mare dușman al ei. În noiembrie 2016 s-a încheiat munca ei pentru ClujLife, o platformă pe care găsești cam tot ce se întâmplă în oraș:

,,Colaborarea pentru ClujLife abia ce s-a încheiat după 1 an și 2 luni. M-am ocupat de calendarul de evenimente și creare de articole cu conținut propriu (interviuri, recenzii de evenimente și localuri, editoriale, recomandări) cu tot ce presupune asta, de la alegerea subiectelor și research până la redactare, editare, publicare.”, spune Alexandra.

De asemenea, lucrează la Necktie Agency, o agenție de comunicare digitală integrată, unde, potrivit ei, să muncești înseamnă să-ți faci clienții fericiți:

,,La Necktie gândești campanii și le implementezi, întreții conturile de social media, creezi conținut (text, foto, video, gif) în studio sau pe teren, organizezi evenimente, rezolvi situații, faci customer care. Asta foarte pe larg, căci să înșir task-uri am nevoie de un pergament. Ai parte de vizite surpriză la birou de la clienți sau vedete vechi și noi, pe care ajungi să-i consideri prieteni, bei cafea bună și te bucuri de umor fin.”

Alexandra a scris și un e-book a cărui poveste a pornit de la un proiect de seminar. S-a închis într-un apartament cu încă trei colege și au avut un maraton de scriere despre cum a fost pentru fiecare în parte primul an de facultate ,,cu bune și (g)rele”. Practic, au scris despre 12 luni în 12 ore și au organizat, așa cum e și firesc, un eveniment de lansare unde au avut invitați doi specialiști comunicatori.

Despre blogul personal spune că a fost mai mult o poveste de genul ,,dacă nu vrei să sari, te împing eu”. L-a primit cadou de Crăciun în primul an de facultate, iar marea surpriză pentru ea a fost că oamenii chiar intrau să o citească. ,,În ultimul an am fost nevoită să-l neglijez, însă plănuiesc să-l reactivez. Blogging-ul nu mai e “la modă”, dar nici pierdere de timp dacă ești dispus să investești timp și resurse. După cum văd eu lucrurile, trebuie să te faci remarcat și să arăți lumii de ce ești capabil, iar un blog e una dintre variante.”, completează Alexandra.

Pentru că 90% din timpul ei îl petrece lucrând într-o manieră sau alta, am întrebat-o care e cea mai frumoasă amintire pe care o are de la locurile de muncă:

,,Chiar și cele mai solicitante zile m-au făcut fericită. Mai râd uneori și zic că aștept un semn cum că mi-am ales greșit domeniul, dar semnul nu mai vine. Uite, la Untold 2016 pregăteam un altfel de interviu video pentru ClujLife cu artiștii care țineau conferințe de presă. Spun „altfel“ pentru că am înlocuit întrebările banale cu unele menite să destindă atmosfera, dar și să-i scoată puțin din aria de confort. Faithless, Martin Garrix, Grasu XXL și alții m-au făcut să râd cu lacrimi, conferințele au fost savuroase.

În aceeași zonă de eveniment, am avut în grijă The Parov Stelar Band la Electric Castle 2015. Au venit 17 oameni cu un autocar de turneu cărora trebuia să mă asigur că nu le lipsește nimic, iar cine mă cunoaște știe că eu nu ajung să-mi iau zahărul de pe raftul de sus, vorbind de înălțime. În prima zi de festival, ce a coincis și cu primul potop care l-a consacrat, intra trupa în Bonțida, iar eu trebuia să țin legătura cu responsabila de artiști ca să știe cum decurg lucrurile. Prin telefon, bineînțeles. Telefonul pe care tocmai mi-l schimbasem cu o zi înainte, iar portarea numărului se finaliza exact atunci, când nu trebuia… La scurt timp după, aflu că trompetistul și-a uitat pașaportul acasă și cineva îl va aduce cu altă mașină, separat. Concertul lor urma să fie la zece seara, teoretic avea timp. Cu toate astea, trompetistul n-a apărut toată ziua și când, resemnați, se pregăteau să înceapă concertul fără el, intră și acesta alergând pe scenă pe primele acorduri ale primei piese. Ca-n filme. La finalul zilei, managera mi-a dăruit ultimul lor album semnat. Zi cu peripeții, dar plină de satisfacție.”

Nu știe unde o să fie peste zece ani, dar e convinsă că până atunci va avea pusă temelia carierei sale. Visează și la o familie, dar cu pragmatism spune că e cel mai greu lucru de creat și de crescut sănătos în ,,haosul” în care trăiesc generațiile de acum.

Cel mai mândră e de primele ei modele, părinții și Marian, fratele ei: ,,De părinții mei și de Marian, fratele meu, care de altfel e și owner-ul Necktie. Sunt exemple vii că mereu poți mai mult și mai mult, și că nimic nu te poate doborî dacă nu permiți asta. Cu Marian am împărțit un an biroul aproape zilnic și am stat împreună mai mult decât în toți ceilalți. Dincolo de persoane, sunt mândră să pot spune că nu-mi pare rău de nimic din ce am făcut și că încerc să învăț cât pot de mult din fiecare zi trăită. ”

Când nu lucrează, se bucură de fotografia cu telefonul și călătoriile neplanificate, are o pasiune pentru viniluri și documentare și se atașează de obiecte vechi, cu istorie: ,,Îmi place să spun că m-am născut în secolul greșit, apoi îmi amintesc că în trecut nu exista Internet și mă răzgândesc.”, concluzionează Alexandra.