Bogdan Budai – 3 ani prin Europa cu autostopul

Bogdan Budai – 3 ani prin Europa cu autostopul

Bogdan Budai a plecat din Timișoara în 2014 cu un rucsac, voie bună și aproape fără bani pentru că 500 de Euro pentru o călătorie ce avea să dureze 3 ani, sunt ca mărunții din pușculiță. Oricum, după 3 ani s-a întors cu aceeași sumă. Avea 22 de ani și lucra la o multinațională de un an și jumătate.  Însă rutina din viața lui, un canadian ce călătorea de un an prin Europa și câteva discuții în ideea fă-ți bagajul și pleacă, l-au făcut pe Bogdan să facă o promisiune:  “dacă până la sfârșitul lunii primesc răspuns, plec!” Așa a ajuns să grădinărească, să pună faianță, să aibă grijă de pisici, să stea cu oameni faini care în schimbul ajutorului primit de la el, îi asigurau cazarea și mâncarea.

Până atunci nu ieșise din țară niciodată, dar mai călătorise cu autostopul prin România. Bogdan a terminat o facultate de psihologie și e pasionat de tot ce înseamnă revoluție și ce avem noi azi datorită momentului istoric. E un tip care și-a dorit să călătorească, să vadă Europa, dar niciodată nu s-ar fi gândit că ăsta va fi modul în care își va îndeplini visul.

„Până la vârsta de 22 de ani mă supusesem destul de mult normelor sociale; să satisfaci pe toată lumea și să îi mulțumești pe toți. Nu eram foarte fericit. Mă trezeam, mergeam la lucru, unde mai stăteam și pe facebook, plecam acasă și făceam același lucru. Am zis că dacă asta înseamnă viața de adult, nu mersi. I didn t sign up for this. Așa că ce pot schimba? Fericirea mea. A fost cea mai bună decizie din viața mea de până acum, sincer! De atunci mi se deschid în continuu niște portițe și uși de nu îmi vine să cred, iar tripul e acum cel al vieții, care nu știu unde o să mă ducă.”

Nu și-a făcut o listă must do sau un check list, și în niciun caz nu și-a stabilit destinațiile de acasă. În schimb în ceea ce privește organizarea, a avut grijă să își doneze hainele și unele lucruri înainte de plecare, să anunțe proprietarul chiriei că e de scos de pe lista de la întreținere și evident, să își dea demisia. Când și-a făcut rucsacul, Bogdan a avut grijă să își pună prosopul de față și de mâini, dar și-a dat seama că statutul de autostopist nu îi va permite asemenea finețuri.

„Am plecat. Prima lună- ok, a doua la fel și tot așa până când m-am trezit după 6 luni că îmi sărbătoream ziua de naștere în Portugalia și am stat acolo 5 luni. Teamă și frică nu am simțit. Mai degrabă au fost îngrijorări. Era teama de necunoscut, nu știam unde Dumnezeu mă duc, unde sunt. În general teama de necunoscut pe mine mă incită. Odată ce ai curajul să mergi în necunoscut, oioioi,  ce răsplată o să găsești acolo.”

Și pentru ca tânărul aventurier să se călească, destinul i-a lansat o provocare încă din prima zi. Trebuia să pornească la drum cu o mașină dimineață la ora 6. La 7 s-a prins că a luat țeapă. A avut un singur marker, o foaie și si-a improvizat o pancartă cu destinația. Până în Arad a schimbat vreo 3 mașini iar după 3 ore în vamă, șoferul unui tir care îl culesese de pe drum îi spune să se dea jos că nu merge în direcția lui. Așa a ajuns în mijlocul nicăieriului în Ungaria, dansând și râzând pe marginea unui drum.  În ziua aceea a ajuns să schimbe 8 sau 10 mașini.

Momente ca plimbările cu bița pe vremea ploioasă a Amsterdamului, unde destinațiile finale erau muzeele, sau conviețuirea cu doi homeleși în Slovenia, sunt doar câteva din tolba cu amintiri a lui Bogdan: “erau homeleși by choice. Tipa se îndrăgostise de el, dar  avea casă și o situație bună. Ea și acum are un smartphone și un DSLR. Am stat un weekend cu ei. Ne-am dus o data la un supermarket și mi-au cumpărat și mie de mâncare din banii strânși. Tipul spunea mereu că merge să muncească; era vorba de cerșit.”

“Nu mai am o acasă, pentru că planeta mi-e acasă, la propriu vobind. Tot timpul când mă întreba lumea unde sunt, spuneam că acasă. Ok, dar la care acasă, mă întrebau. Călătoria asta nu are final. Călătoria e defapt toată viața, dar călătoria aceea a însemnat redescoperirea mea. Știu sigur că ciclul ăsta se va repeta.”