Corina Constantin – un palmares de aur complet

Corina Constantin – un palmares de aur complet

Destinul a ales pentru ea sau poate mama ei când a dus-o la 4 ani jumătate la gimnastică ritmică sau poate că destinul prin intermediul mamei sau poate că pentru lumea gimnasticii stătea scris ca ea să devină campioană mondială. Nici nu mai contează, ea și-a asumat această decizie venită de undeva și iată că după 20 de ani de muncă rezultatele sunt pe măsură: aur la toate probele de la campionatul mondial (individual, trio, grup).

Cine este ea? Este o tânără de 25 de ani pentru care „realitatea a fost mult mai frumoasă și mai emoționantă decât orice vis” în momentul în care a urcat pe locul întâi al podiumului de la Campionatul Mondial de Gimnastică Aerobică de la Incheon anul trecut (2016). Se numește Corina Constantin, are 25 de ani și la vârsta ei poate declara că nu-și mai dorește nimic de la carieră.

14th FIG Aerobic Gymnastics World Championships in Incheon/KOR, June 17-19, 2016
14th FIG Aerobic Gymnastics World Championships in Incheon/KOR, June 17-19, 2016

„Drumul este lung până la prima treaptă a podiumului: întâi vii în primii 8, după în primii 5, ușor urci pe a treia treaptă a podiumului și de fiecare dată trebuie să te întorci acasă, în sala de antrenamente, și să continui să muncești și să progresezi. Fără dorință, pasiune, plăcerea de a practica sportul de performanță, fără orele nenumărate de antrenament și fără un program strict, nu ai cum să reușești”, spune Corina întrebată fiind dacă performanța este sinonimă cu sacrificiul în domeniul ei.

Corina este în fruntea clasamentului celor mai buni gimnaști din țară la momentul actual alături de Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu, iar asta se datorează multor ani de muncă susținută. „Nu toți ajung acolo (n.r.: pe primul loc al podiumului), mulți renunță, dar cei care nu renunță și ajung în vârf rămân un exemplu pentru ceilalți. Sunt sacrificii, dar cu timpul le uiți pentru că, privind în jurul tău, realizezi la ce nivel ai ajuns și cât de mult ai câștigat făcând aceste sacrificii.”

În afară de sportul care i-a dat ocazia să demonstreze ce poate, Corinei îi place și dansul contemporan care spune că o face să se simtă liberă și practică tehnicile metodei Pilates pentru care a obținut și diplome de antrenor. Nu își dorește să aleagă între pasiunile ei și spune că i-ar plăcea să reușească să le îmbine pentru ca pe viitor să iubească ceea ce face, exact cum a făcut și în cariera de gimnastă.

Sursa foto: Ivan Ferreira; Arhiva personală